Topul celor mai în vogă gânduri ale lui Christian Dior ”O femeie adevărată trebuie să fie capricioasă și dăunătoare”

Numele acestui francez nobil este pentru totdeauna imortalizat în istoria modei. El a avut o viziune deosebită asupra acestui gen de artă. A conferit femeii eleganța pierdută, iar rochiile create de el scot în evidență detalii absolut nevalorificate până la el. Dar interesul nostru este să descoperim cum gândea acest revoluționar al industriei modei și care erau convingerile lui. 

christian dior, citate despre modă și viață

Despre sine

#M-am născut într-o familie burgheză și m-am mândrit cu asta. Întotdeauna am preferat lucruri solide și trainice.

#Casa în care am trăit în copilărie era simplă, dar amintirile create în acea casă sunt cele mai frumoase și minunate. Îmi datorez viața și stilul arhitecturii și locației ei. Casa a fost vopsită cu roz deschis, cu nuanțe de gri -aceasta este combinație de culori la care recurg constant în crearea noilor tendințe.

#Mama mea adora florile, eu la rândul meu iubesc plantele și vegetația.

#Eu nu am somn, pot fi fulgerat de o idee pentru noua colecție fie la 4 dimineața, fie la restaurant. Desenez schițe încontinuu.

#Sunt exigent, pentru că țin foarte mult la visul meu.

Despre creațiile sale

christian dior

#Rochiile mele sunt elemente efemere de arhitectură, concepute pentru a elogia corpul subtil al femeilor.

#Tot ce văd, ce simt și ce aud sunt rochiile. Rochiile îmi apar în vis necontenit. Sunt fericit să recunosc că îmi place și arhitectura, astfel rochia era obsesia mea numărul unu.

#Rochiile mele sunt parte din viața mea, modul în care eu trăiesc și sentimentele pe care le simt, tandrețea, bucuria și furia- le transpun în lucrările mele. Ele îmi apar în gând, le croiesc, le gândesc conceptul și încă odată le gândesc. Pot spune fără ezitare că cele mai fierbinți pasiuni ale mele au tangență cu rochiile. Ele sunt paradisul și iadul meu, ele mă hrănesc și ele mă torturează.

#Stilul, pe care toată lumea l-a acceptat fiind nou, a fost rezultatul dorinței mele naturale și sincere pentru ca el să devină așa.

Despre modă

#Haute Couture- este magia întruchipată, decând Cenușăreasa a dispărut, rămâne încă să creeze unicitate și splendoare.

#Nu poți să acorzi prea multă atenție pantofilor? Multe femei consideră o pierdere de timp, dar adevărată eleganță feminină este tocmai în ce încălțăminte poartă.

#Designerii sunt etalonul frumuseții, deoarece anume ce ei decid că este în vogă, tocmai asta oamenii vor purta. Ei sunt stăpânii dorințelor. Numai ei pot da oamenilor un aspect nou, precum zânele din povești.

#Eleganța înseamnă simplu, dar nu simplist.

Despre femei

christian dior despre femei, modă

#O femeie adevărată trebuie să fie capricioasă și dăunătoare.

#Cele mai senzuale femei sunt de la 35-40 de ani, iar din cauză că unele femei păstrează această vârstă mereu, pot rămâne senzuale tot restul vieții.

#Nu moda este cea care face o femeie frumoasă și elegantă.

#Parfumul este o nuanță neînsemnată a personalității feminine.

#Femeile trebuie să cunoască un secret: fiecare fel de mâncare se menține 2 minute în gură, 2 ore în stomac și 2 luni pe șolduri.

#Dacă picioarele nu sunt atuul vostru, purtați un decolteu proeminent.

#Parfum spune mai multe despre o femeie, decât scrisul ei.

#Visul meu cel mai mare este să salvez femeile de la ”NATURALEȚEA” lor.

You Might Also Like