Se zice, că o femeie frumoasă este o fereastră spre paradis. Dar un bărbat frumos?

1.BINELE- această comoară a comorilor, se află înlăuntrul și nu în afara noastră. De ce atunci o căutăm în inimi și lucruri străine?

2.”Ceea ce caută omul perfect află înlăuntrul lui, iar ceea ce caută omul imperfect află la alții” Confucius

3.”Trebuie să ne alegem un om superior și să-l avem veșnic înaintea ochilor, pentru ca să trăim astfel, ca și cum acela ne-ar privi, și să facem totul, precum el ne-ar vedea” Seneca

4.Aristotel spunea că cei care caută să demostreze lucruri evidente fac la fel ca cei care vor numaidecât să arate soarele cu lampa.

5.”Ce capodoperă e omul, ce nobil în acțiune. Ce infinit în facultăți. Cât de expresiv și de admirabil în formă și mișcare! Cât de asemănător unui înger în acțiune. Frumusețea lumii, modelul desăvârșit al ființelor.” William Shakespeare

6.”Se vor duce, n-aveți a vă teme, acești părinți care întârzie să vă lase locul; tata, ale cărui cuvinte poartă încă o urmă de severitate ce vă rănește; mama, a cărei bătrânețe vă silește la îngrijiri pentru care nu mai găsiți răgaz; se vor duce paznicii neosteniți ai copilăriei noastre, ocrotitori înflăcărați ai tinereții noastre, se vor duce și, zadarnic veți căuta prieteni mai buni…” Madame de Stael

7.Întraga viața nu facem decât să ridicăm realitatea la rang de vis și să coborâm visul la rang de realitate. 

8.Secretul vieții constă nu în a face ce-ți place, ci în a-ți plăcea ce faci”.

9.Ceea ce amâni în tinerețe nu-ți folosește la nimic la bătrânețe.

10.”Sufletul omenesc este bântuit sau de patimi, sau de golul lui propriu, de urât.” Mihai Eminescu

11.Se zice, că o femeie frumoasă este o fereastră spre paradis. Dar un bărbat frumos? Logic, ar urma să fie o scară măiastră de urcare la acest paradis”!

12.Spiritele mari sunt, de obicei, melancolice, pentru că însuși chipul frumuseții este melancolic.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply