Pilda plină de înțelepciune despre omul veșnic nemulțumit (3 minute de citit)

Un tăietor de lemne se chinuia de zor la poalele Carpaților. Avea copii, familie, părinți bătrâni și trebuia să muncească de zeci ori mai mult ca semenii săi. Ajunsese atât de obosit, încât, odată, nemaifiind în stare să reziste, s-a lăsat pe unul dintre buștenii doborâți de el și a început a plânge.

Zâna Pădurii (care îl cunoștea de mic copil) l-a întrebat:

-Ce ai, omule? De ce ești trist?

Bărbatul și-a înălțat privirea, a recunoscut-o și i-a răspuns:

-Cum să nu fiu trist, dacă soarta mi-e amară?

-Amară, zici? E cineva în preajma ta mai fericit?

-Sigur. Toate ființele din jurul meu sunt mult mai fericite. Chiar și această iarbă sau aceste flori care au cotropit poiana unde ne aflăm sunt mai fericite decât mine. Privește câtă bucurie și liniște pe chipul lor. Nu fac nimic. Nu trebuie să vină la cărat bușteni. Stau cu ochii ațintiți spre cer, în așteptarea clipei când soarele va coborâ să le sărute.

Zâna Pădurii știa multe, dar nu l-a contrazi și l-a întrebat:

-Bine, de azi înainte de transform într-o floare!

Și omul nostru s-a prefăcut imediat în una dintre cele mai frumoase flori de lângă râu.

Un timp, nici vorbă, s-a simțit în culmea fericirii. Dimineața se scălda în rouă. La amiază împletea cununi din razele mângâietoare ale soarelui. Seara se delecta până târziu cu trilul păsărilor.

După o săptămână, însă, când Zâna Pădurii a trecut să vadă ce mai face, fostul tăietor de lemne i s-a plâns:

-O-o, preafrumoasă Zână, dăruiește-mi, te rog, o altă soartă, căci nu mai vreau să fiu ceea ce sunt acum.

-De ce? s-a mirat ea.

-Albinele îmi storc polenul. Urșii mă calcă în picioare. Ciutele vor să mă pască, iar, de curând, la marginea poienii, am zărit câțiva bărbați cu coasele în mână…

-Bine. Și ce dorești să fii?

-Apa acestui râu ce curge cu atâta nepăsare către mare.

omul nemulțumit, pilde înțelepte

Mărinimoasă, ca de obicei, Zâna Pădurii i-a îndeplinit dorința, dar n-au trecut nici două săptămâni și fostul tăietor de lemne i s-a plâns din nou:

-Vai de mine! Credeam că, în sfârșit, voi da de liniște și pace, dar…Pietrele mi-au zdrobit trupul, cascadele mi l-au fărâmițat, lacul m-a înghițit, furtunile m-au tulburat, iar o mulțime de agricultori m-au folosit în irigare. Sunt mort de oboseală.

-Vrei să îți schimbi soarta?

-Da, vreau să fiu un brad.

Și iată că fostul tăietor de lemne s-a pomenit înveșmântat într-o coroană măiestoasă. Era impunător și demn. Părea un rege al pădurilor. Până și viforul îl ocolea precaut, uimit de măreția lui.

”În sfârșit, s-a gândit omul numulțumit, de azi încolo voi fi, cu bună seamă, cea mai fericită ființă din Carpați!” Dar…Chiar atunci a simțit cum cineva îi pipîie tulpina. Și-a coborât ochii în jos și…ce să vadă? Un tăietor de lemne a pus voinicește mâna pe secure și a prins a izbi cu ea în lemnul bradului.

You Might Also Like