4 Rețete calde și confortabile de ceai care sunt perfecte pentru vremea rece

Iarna bate la ușă foarte hotărâtă, frigul a pus stăpânire pe străzi, dar nu și în sufletele noastre. Acest sezon este al contrastelor, al frigului de afară și al căldurii din casă, din sânul familiei și din inimile noastre. Sunetul focului, o plapumă moale, un ceai fierbite, o carte bună sau un film, o cină împreună cu familia- ce poate fi mai frumos?

Mai jos, vă prezentăm 4 rețete de ceai foarte simple, dar perfecte pentru lunile reci ale anului.

1.Ceai din mandarine și ghimbir

Te asigur că o să te îndrăgostești de acest gust incredibil. Nuștiu cine a inventat această rețetă, dar este genială! Prepară separat o mixtură din ghimbir, mandarine tăiate felii și miere de albini. Această compoziție trebuie să stea mai mult la rece. Adaugă câteva lingurițe în apa fierbinte, poți opta și pentru cuișoare dacă preferi. Este un ceai care te va încălzi în iernile friguroase, iar mirosul este al sărbătorilor de iarnă.

2.Ceai din cătină

Ceaiul de cătină este un remediu naturist foarte cunoscut, utilizat pentru a trata foarte multe afecțiuni. Se recomandă consumul lui dimineața, pe stomacul gol, sau cu cel puțin 15 minute înaintea mesei.

Cum se prepară:

  • Fructele se usucă în cuptor până își schimbă culoarea;
  • Se adaugă în apă clocotită și se lasă la infuzat 10-15 minute;
  • Se poate consuma fără zahăr sau îndulcit cu miere de albine;

Nu uitați că ceaiul din cătină este un energizant puternic, nu îl consumați seara.

3.Ceai din lămâie 

Iarna lămâia este ingredientul vedetă. Este un remediu și împotriva răcelii, dar și un deliciu. Un ceai cald și energizant care oferă căldură și confort. Utilizați lămâia în combinație cu rădăcina proaspătă de ghimbi, mentă și miere de albini. Pentru mai multă aromă, puteți fierbe separat 3-4 minute rădăcina de ghimbir tăiată în felii subțiri, apoi să adaugați felii de lămâie. Dacă considerați că este prea concentrat, utilizați și un ceai din comerț, fie negru sau verde.

4.Chai masala- cel mai popular ceai indian

Masala inseamna „amestec de condimente”, iar chai este termenul generic pentru „ceai”.

Ingrediente

  • 250 ml apa
  • 250 ml lapte (cu mai multa grăsime)
  • 2 lingurițe de ceai negru
  • o bucățică mică de ghimbir proaspat
  • 6-7 semințe de cardamom
  • 6-7 cuișoare
  • 1 bastonaș de scorțișoară
  • 1 buc. anason stelat
  • zahar sau miere, după preferință

Ghimbirul se dă prin răzătoare, se zdrobesc semințele de cardamom și se pun la fiert apa și condimentele, adaugând laptele, iar la final ceaiul negru. Se lasă încă 3-5 minute la foc mic. Când este gata, strecoara băutura și savurează cu plăcere.

 

You Might Also Like