Copilul este oglinda familiei tale

Există oare copii problematici sau părinți problematici?

Ți s-a întâmplat și ție să observi asemănarea izbitoare dintre părinți și copii? Începând cu trăsăturile feței, manierele, vorbirea, expresivitatea și chiar tonalitatea vocii. Se zice că dacă familia este fericită, iubitoare, atunci copilul va zâmbi și va emana fericire, iar dacă familia este tristă așa este și copilul. Să fie oare adevărat? Ce ziceți să descoperim împreună, din perspectiva psihologică!

Psihologii au o experiență bogată în acest sens și iată care este opinia lor. Din jurnalul de activitate al Victoriei Negrebetsky, psiholog de familie.

A venit la mine o mamă foarte tristă, plictisită, încă puțin și adormea pe scaun și-mi zice: ”Copilul meu nu ascultă deloc, are mereu probleme la școala, este iritat, incontrolabil, nimic nui place, nu ere nici un interes față de nimic.”

Deci, chipul mamei descria întocmai cele expuse, de parcă s-ar fi autoanalizat pe ea. La care, eu răspund amabil:

-Îmi pare rău, dar ce părere aveți despre propria persoană? Cum sunteți de obicei, la fel de tristă sau nu?

-Eu, păi eu sunt mare, am serviciu, responsabilități, iar copilul ce treabă are? Tot mie să-mi creeze probleme?

Concluzia numărul 1 este că copii reflectă întocmai atmosfera din familie, ei sunt ca o oglindă. Dar din păcate nici un părinte nu vrea să recunoască acest fapt. Ei văd doar neajunsurile altora.

Din această categorie de părinți ”obosiți” fac parte multe familii tinere, care erau ”obosite” încă înainte să apară un copil pe lume. Ei trăiesc într-o iluzie că totul este foarte complicat, dificil și nu se va rezolva niciodată. Sunt de obicei apatici, fără poftă de viață, plictisiți și fără inițiativă, iar copii lor devin copii fidele.

Expresiile cheie ale acestora încep mereu cu o negație: ”Nu fugi”, ”nu te duce”, ”nu fă asta”, ”nu acum sunt obosită”, ”mă iriți”, ”mai lasă-mă în pace”. Iar copilul crescând într-o astfel de atmosferă, evident că va deveni închis în sine, plictisit și mohorât.

 

 

 

You Might Also Like