Ochii mei sunt negri ca sufletul mării

Vreau ca lumina orașului să

umbrească luna și stelele să se

dezlipeasca una câte una…

Să-mi scald trupul în lumină,

să nu las nici o celulă în

dizgrația întunericului. Să pot

îmbrățișa cerul, să-l pătez de

culoare și să-l privesc cum

îmi sărută genunchii, lăsând

toți norii să-i curgă spre centrul

buzelor. Aș putea strânge, atunci

toate oceanele într-o palmă și le-aș

atinge cu vârful degetelor, azvârlind

orice tristețe căptușită de irișii

negri. Ochii mei sunt negri ca

sufletul mării. În gândul tău șoptit,

zeul albastru le mai confundă.

Zeul acela, cu chip tăiat și

înmuiat în acuarelă…ce vorbea

despre infinit uneori…

-Iubitule, tu dormi noaptea?

-Printre stele…

-Și dacă cerul se-neacă-n mare?

-Mai sunt și alte lumi.

You Might Also Like